ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

Am primit mass-ul asta acum ceva vreme, insa nu l-am deschis pana in seara asta...Nu stiu daca faza este reala, sau este imaginata de catre cineva, insa pe mine m-a impresionat...



        Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o
noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era acoperita in
intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la
parter...
          In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
          Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
          Deci am mers si-am batut la usa .
          -" Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
          Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
          Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe
ea,ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu
cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
         -"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
         -"Nu e mare lucru" I-am zis eu.
          -" Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata."
          -"Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
          -" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
          -"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
          -" Oh, nu conteza" spuse ea. -" Nu ma grabesc. Eu acum merg spre
azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
          -"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea -"Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
          -"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
          Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
         -"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
          -"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
          -"Nimic" am zis eu.
          -"Dar trebuie si tu sa te intretii."
          -"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape
fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
          -"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea.
          -"Multumesc."
         I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data
si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea
viata.
        Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:"Ziua de azi este o zi speciala!"  Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!N-o sa ai parte de nici o surpriza in 10 zile daca o sa trimiti acest mesaj la alte 10 persoane, dar, s-ar putea sa ajuti lumea sa fie putin mai buna si mult mai intelegatoare prin simplu fapt ca-l trimiti mai departe.

Nenea, da' si mie...

       Va salut cu mana la palarie si imi cer scuze ca nu am mai postat nimic de ceva vreme...insa timpul liber a fost foarte scurt in ultima vreme...si...sincer nici subiecte nu prea am avut...
       Ca veni vorba de subiecte, am auzit intr-una din zilele trecute o stire la radio care m-a facut sa zambesc putin a...lehamite...o stire care suna cam asa..."Fără să ridice un deget -Un cersetor castiga 16 milioane de lei pe luna ; În momentul de faţă, 4,8 milioane de români lucrează pentru 5,5 milioane de pensionari şi, atenţie, pentru 100.000 de cerşetori. 70.000 dintre aceştia sunt copii fără copilărie." ( sursa : ziarul ATAC - mentionez ca nu sunt un cititor al acestui ziar...). DA, am scris corect, si DA, ati citit bine 16 MILIOANE PE LUNA, OAMENI BUNI !
    Azi, stand la un semafor in Oradea, ma trezesc langa geamul masinii cu un pustan, un tiganus de maxim 6-7 ani, care a venit tinta la mine( eram primul la semafor ), cu mana intinsa, cu niste ochi mari, ca de catelus din ala mic si prost care cere de mancare, spunand :
   - "Nenea, da si mie 5 lei " ...
    Care va sa zica, mia de lei vechi pe care o cereau inainte de aparitia leului greu, s-a dus, s-a invechit, nu mai e ...in trend, echivalentul in lei noi e insignifiant....odata cu leii grei le-au crescut si cersetorilor pretentiile...adica...ce sa mai faca in timpul de azi cu 10 bani ?!?
     Faza asta mi-a adus aminte de o alta la care am asistat in primul an de facultate, cand inca le mai dadeam bani cersetorilor, dar din acel moment m-am "vindecat". Faza se derula in felul urmator : Erau 2 pustani ( fata si baiat - cred ca erau frati...)care aveau maxim 10 ani, in parcul Facultatii de Medicina din Timisoara, si care faceau pe surdo-mutii. Aveau un carton pe care era scrisa poezia pe care o stiti cu totii, aia cu "Va rog nu ma umiliti ca si asa sunt eu destul de necajit, sunt surdo-mut, nu am tata, nu am "muma" nu am ...bla bla bla...ajutati-ma cu...lei", pe care il tot schimbau intre ei ( care va sa zica lucrau in ture...), si cu care mergeau la fiecare student amarat sau trecator pe care il intalneau prin zona. Din timp in timp, unul il chema pe celalalt la coltul facultatii sa vada cat a strans, si, cu toate ca "erau" surdo-muti, ai dracului, sa vezi ce bine comunicau, dar cred ca se auzeau numai ei doi, ca altfel daca strigai la unul dintre ei, nici sa-l fi calcat pe picior nu-ti raspundea...Discutia pe care am surprins-o a fost in felul urmator :

El : 'Ai fata cat ai strans?
Ea : Eh ( o privire din aia de parca ar fi muncit toata ziua fara niciun folos ), putin ma, 'fo 230( de mii)...
El : Lasa ma, ca mai am si eu 'fo 250, si pan' diseara...

Asa ca...aveti grija de acum inainte cand mai dati bani cersetorilor, ganditi-va ca voi, pentru 16 milioane ( si chiar si mult mai putin ) munciti de va sar capacele, aveti sefi idioti care va reguleaza la nervi zilnic...si exemplele pot continua, pe cand ei ( cersetorii ), freaca manganul toata ziua si...castiga mai mult decat voi...

(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
(8)
(9)
  ...stim cu totii ca nu avem...insa, parca, daca traiesti aici, in aceasta "civilizatie", in "civilizatia" noastra, te obisnuiesti cu ea, si nu t-i se pare atat de "crunta" realitatea in care traiesti, dar adevarul e ca...traim, intradevar, o "realitate crunta" - vorba cantecului... Trist este momentul in care iti dai seama de lucrul asta, si chestia asta o constientizezi numai atunci cand vezi ca...se poate si altfel...ca altii care au avut un parcurs al istoriei destul de asemanator cu al nostru, au reusit sa fie cu o secunda mai destepti, secunda care, insa, a reusit sa-i propulseze pe langa noi, cu viteza unei rachete sol-aer.  (foto 1)
      Sper sa nu va plictisesc cu un articol foarte lung(am primit niste critici cum ca ar trebui sa fac o introducere ceva mai scurta, asa ca incerc sa ma conformez ), insa sunt destul de multe de spus in legatura cu aspectul asta!
      M-am intors acum vreo 2 zile dintr-o calatorie in Polonia, si va spun ca am ramas foarte impresionat de ce am vazut acolo...Spuneam mai sus ca se poate si altfel...numai ca noi nu stim inca ce inseamna acel "altfel", insa ar fi bine sa invatam cat mai curand...Cu toate ca ei ( polonezii ) au scapat de comunism cu un an mai tarziu decat noi, chiar daca ei nu au avut acelasi regim ca al nostru, ci putin mai bland, diferenta la ora actuala dintre ei si noi, se poate masura in ani lumina...
       Mi-am dat seama ca ei inca nu au aflat ce inseamna "METROPOLA"...adica...nu inteleg cum considera ei ca Varsovia, de exemplu, se poate numi metropola, cand ei nu au NICI MACAR UN CAINE VAGABOND PE STRAZILE ORASULUI, nu imi dau seama cum se poate mentine curatenia intr-o metropola, credeti-ma pe cuvant ca nu exista nici macar un chistoc de tigara pe trotuare, ce sa mai vorbesc de hartii, pungi de plastic sau PET-uri aruncate aiurea, nu au blocuri construite aiurea, chiar daca si la ei se construieste foarte mult, nu inteleg cum se poate ca la o populatie asemanatoare ( ca numar ) cu Bucurestiul, orasul are o intindere mai mare de cel putin 2 ori decat metropola noastra, iar 25% din oras este constituita de spatii verzi...( foto 2 )
        Despre trafic( foto 3 si 4 )...au si ei zone in care se circula mai greoi, cum ar fi, centrul, de exemplu, insa se circula in niste conditii de neimaginat pentru soferii nostri, nu am auzit niciodata claxoane, nu am vazut pe niciunul care sa scoata capul pe geam si sa te trimita unde crede el de cuviinta doar pentru ca ai intarziat o secunda in plus la semafor sau ca i-ai cedat trecerea celui care venea din dreapta, nu am vazut pe niciunul care sa se laude ca iti poate baga ...si anume....ma scuzati ...organul pe unde nici nu iti poti tu imagina (apropo, am inteles ca in poloneza "pula" inseamna "mare", "mult", deci va rog nu imi saritit in cap :D ), deci ai nostri soferi, se pare ca sunt perceputi ca niste oameni foarte darnici, pentru ca dau in niste cantitati industriale ...tot ce au...iti dau cat nu poti tu duce, si "mare" si "multa"...si tie si la toata familia, pana la gradul X de rudenie...si ar mai fi foarte multe diferente de pus in balanta...una dintre ele ar fi "STARE MIASTO" (Orasul vechi), distrus aproape in totalitate de catre nemti in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial ( foto 5 ), si refacut in totalitate ...in momentul de fata arata exact la fel cum arata inainte de bombardament ( foto 6-9 )...acum astept sa-mi spuneti voi cum arata centrele noastre istorice, din Bucuresti si nu numai...o alta dovada ca noi nu stim sa ne pretuim valorile...
       O chestie pe care nu stiu daca sa o consider ok sau din contra...negativa, este ca ...ei nu prea stiu ca noi inca nu putem sa ne ridicam la nivelul asta( si nici nu cred ca vom putea ajunge vreodata la nivelul lor ). Pe de o parte as considera-o ok, pentru ca se pare ca inca nu au ajuns foarte multi RRomani pe acolo care sa arate nivelul la care suntem, deci inca, in fata lor, avem o reputatie acceptabila, insa nu stiu daca nu ar trebui sa o consider negativa, pentru faptul ca ei, uneori, ne cer noua mai multe decat putem oferi, avand in vedere ca....nu ne cunosc, si ne considera EGALI...