E frumos sa ai prieteni...( povestea chefului de ziua mea )

As vrea sa va povestesc niste chestii foarte dragute care m-i s-au intamplat de curand.

Acum aproximativ doua saptamani a fost ziua mea de nastere, zi in care, sincer, nu ma asteptam la foarte multe , insa care a fost cu totul deosebita fata de toate zilele mele de nastere de pana acum ( ma rog, nu ziua propriu-zisa, cat ceea ce s-a petrecut in intervalul de cateva zile din perioada aia ).

Totul a inceput de miercuri (joi fiind ziua mea), surprizele incepand de la prietena mea care a ajuns de la Bucuresti seara ( fara sa-mi zica nimic, si invocand niste scuze foarte palpabile cum ca nu poate ajunge de ziua mea ). Sincer eu banuiam ca va ajunge in cursul zilei de joi, chiar daca ea nu a vrut sa recunoasca nimic...insa..."antecedentele" ei puteau sa dea de banuit :P . Norocul ei a fost ca nu am plecat la fotbal cu baietii, ca ii stricam toata surpriza daca o faceam, si un alt noroc al ei a fost ca m-a sunat cand eram doar pe la a treia bere, ca altfel nu prea ar mai fi avut cui sa faca surpriza. Toate bune si frumoase, oboseala cat cuprinde, la unii la propriu din cauza zilei lungi avute, la altii...tot la propriu, insa din cauza berilor baute.....

A doua zi, dis de dimineata, daca nu ma insel chiar de pe la 7:30 a inceput sa sune telefonul, care mai de care cu mesaje de "La Multi Ani!" Va dati si voi seama cum am raspuns la primele telefoane, pana sa ma dezmeticesc cat de cat, avand in vedere orele, care incepusera sa creasca simtitor, la care ne-am culcat...

Nu mica mi-a fost mirarea cand am primit niste telefoane de la persoane, care, nici prin gand nu-mi trecea ca ar putea sa tina minte ca e ziua mea, insa am pus toate aceste telefoane pe seama internetului si a remind-urilor de la telefoane( traiasca hi5, tagged si mai stiu eu ce site-uri din astea mai sunt, care iti amintesc zilele de nastere a celor din lista ta de "prieteni". Si tot asa, a sunat telefonul pana a doua zi, incat am "terminat" o baterie ( nu de vin ) si am inrosit firul de la incarcator( exagerez putin, dar sper sa imi fie cu ingaduinta :P ).

Ce m-i s-a parut putin ciudat este ca sora-mea, nu a fost la fel de insistenta in legatura cu faptul ca nu stia ce sa-mi ia drept cadou, cum era la alte zile de nastere, insa nu am stat f mult sa ma gandesc la asta, pt ca i-am spus ca nu-mi trebuie nimic....

In fine, sa revin la cum a decurs totul...M-am gandit sa nu fiu magar tocmai de ziua mea, si sa imi scot prietenii la o bere, e drept nu joi, ca era in mijlocul saptamanii ci sambata cand e toata lumea libera si putem si noi sa bem ca oamenii si sa ne imbatam ca porcii fara nicio problema...Sincer, ma asteptam sa fiu refuzat politicos de anumite persoane pe care le stiam mai ocupate si care s-ar fi putut sa nu ajunga, insa cand colo toata lumea era foarte binevoitoare incredintandu-ma ca va fi prezenta sambata la locul faptei. I-am invitat pe toti cei care m-au sunat si a ramas stabilit sa ne vedem sambata la o bere!

Vineri, a venit in Timisoara si prietenul sora-mii, care din cate stiam eu trebuia sa mearga la un interviu. S-a dus omul la interviu, iar seara am hotarat sa mergem in 4 sa bem ceva in cinstea mea. Ehe...si acum sa vedeti manipulare!

Am hotarat noi sa mergem la un suc, insa, sora-mea, care termina de obicei cu lucrul pe la 5, a fost "retinuta" la serviciu pana pe la 8 cu nush ce treburi foarte importante care nu sufereau niciun pic de amanare. Ca sa fie treaba treaba,"am hotarat" (de parca eu as fi hotarat, insa a trebuit sa "ma dau pe brazda") sa nu mergem in complex ci la un bar/restaurant in Piata Operei, si cum Doamne iarta-ma sa "te imbraci in blugi si in tricou, ca doar mergem si noi la ceva mai select... asa ca ia pantalonii aia de stofa si o camasa mai acatarii...". Pe cand lucram aveam o "uniforma" de genul asta asa ca nu mi-a picat prea bine sa ma imbrac asa, insa...am inghitit-o...ce era sa fac?!

Ne pregatim noi de plecare, la care prietenul sora-mii, imi zice ca are o intalnire cu un potential sef ( pe care il cunoastea ) care l-a rugat sa treaca putin pe la el sa stea de vorba si dupa ce are discutia asta mergem sa bem ceva. Ajungem la locul intalnirii cu "seful", care chipurile era la un local prin Modern, merge omul sa vb si se intoarce peste 2 minute sa ne zica sa coboram cat discuta el cu persoana respectiva ca s-ar putea sa dureze vreo 15 min si sa nu stam in masina, ca da el aici ceva de baut si dau eu dupa aia, cand mergem in cealalta parte...Nu prea mi-a convenit mie nici asta ca abia asteptam sa-mi ud gatul in Operei, dar...am coborat, ce puteam sa mai zic?!...Dam sa intram in bar, si vad ca avem de urcat niste trepte foarte abrupte...inauntru...muzica in surdina si o negura de s-o tai cu cutitul, doar niste jocuri de lumini care te ameteau cu totul....uitandu-ma sa nu ma impiedic, ajungem intr-un final si-n barul cu pricina, cand, se aprinde dintr-o data lumina, se aud niste bubuituri de am zis ca se trage apoi incep unii sa tipe si sa fluiere incat au inceput sa-mi tremure genunchii si imi venea s-o iau inapoi la fuga pe scari, da' imi era frica sa nu cumva sa imi rup picioarele daca o iau la sanatoasa....

Dupa cateva secunde am inceput sa ma dezmeticesc, abia cand au inceput oamenii sa-mi cante "La Multi Ani! " si am inceput sa recunosc fetele celor care ma sunasera toata ziua precedenta si care erau atat de binevoitori sa vina sambata sa bem o bere, oameni care au fost complicii sora-mii in toata sarada asta...

Dupa ce mi-am revenit din soc, am inceput sa aflu detalii...totul incepuse cu vreo 2 luni in urma, cand sora-mea a inceput sa caute un local potrivit, sa gaseasca firma de catering si sa pregateasca totul, fara ca eu sa banuisec ceva...

Am primit si un tort in forma de BMW ( care se voia seria 5 )si cheful a tinut pana spre dimineata.

Totul a iesit mai mult decat perfect ( cel putin pentru mine ) si vreau sa le multumesc tuturor celor care au participat si in special celor care au organizat evenimentul, chiar daca la inceput mi-a fost putin ciuda ca nu am reusit sa ma prind de absolut nimic si ca am fost "lucrat" in asemenea hal...

Sper ca toata lumea sa se fi simtit la fel de bine ca si mine, iar daca nu a fost asa... nu pot decat sa imi cer scuze daca ceva nu a fost la inaltimea asteptarilor...

Lume noua...Lume veche...

E bine sa ai un job care sa iti permita sa fii ...mobil...adica sa te plimbi prin tara...free...
Ieri am fost pe la Cluj...insa din pacate a plouat torential si nu am putut sa ies niciunde....doar la restaurantul hotelului...si cand te gandesti ce frumos este Clujul si ce ...frumuseti ascunde....iti vine sa-ti dai cu tesla in....si anume...ma scuzati, cand te vezi fortat de imprejurari sa ramai "arestat la domiciliu"...
Azi am ajuns pe la Oradea...si doar nu era sa raman in Oradea....m-am cazat in Baile Felix. Din fericire azi vremea a fost de-a dreptul incendiara, insa, din pacate azi nu am mai putut ramane in Cluj...insa nici Felix-ul nu e rau.
Nu stiu cati dintre voi cunosc statiunea, asa ca o sa incerc sa o descriu eu putin...poate intereseaza pe cineva...
La prima vedere...nu pare cu nimic mai presus decat o alta locatie...niste parcuri ...frumusele...cateva bancute...plin de...lume noua...lume veche...adica, in principal statiunea abunda de varstele extreme, abunda copiii si batranii, insa este ceva foarte linistitor, sa vezi caldura cu care ii inconjoara cei batrani pe cei mici, raspunsurile pe care le dau cu rabdare tuturor "de ce-urilor" venite de la micii curiosi...insa prin statiune sunt si tineri, mai putin, ce-i drept, insa...sunt...
Cum spuneam, totul pare asemanator cu alte parcuri, insa odata ce patrunzi "mai adanc" in statiune dai peste o frumusete de aranjament, o combinatie intre exotic si autohton care, per ansamblu (o sa vedeti de ce spun asta), te lasa placut surprins odata ce ai vazut-o....este vorba de niste bazine (vreo 4-5), in care se imbina exoticul - niste nuferi superbi (care sunt deschisi ziua, iar odata cu amurgul incep sa-si inchida florile...), printre care inoata broaste testoase si pesti multicolori, cu autohtonul - unii oameni care scuipa seminte in apa, nestiind sa pretuiasca absolut deloc frumosul...
Pentru ca aceasta combinatie sa atinga apogeul, in mijlocul acestor bazine exista ( a nu se intelege "in apa" ) un menestrel...care face ca parcul sa rasune de partiturile pe care le "povesteste" vioara sa...e superb( nu menestrelul, ci atmosfera :) ).
Atmosfera este foarte relaxanta, si cred ca merita sa "pierzi" cel putin un weekend aici. Cand esti in pana de idei, esti din zona si nu stii unde altundeva sa mergi, Felix-ul poate fi un adevarat "incarcator" de energie...

Da' ou', cat e ou'?!?

Ieri am fost martorul unei faze foarte faine , intr-un magazin, in care intrasem sa-mi iau niste apa, toropit de caldura de afara.
Stand la rand, in fata mea era o femeie....pe la vreo 40 de ani, de conditie medie, si care venise sa ia niste mezeluri si alte cateva "d'ale gurii".
Dupa ce a servit-o vanzatoarea, s-a uitat putin in portofel, s-a intors spre vanzatoare si a intrebat-o :

Femeia : Doamna, oua aveti?
Vanzatoarea : Avem
Femeia : La ce pret?
Vanzatoarea : 5500 de lei/bucata
Femeia :( cu o fata foarte surprinsa ) Auoleoooo, Doamna, da' fara coaja cu cat le dati ?!?

Acum, nu stiu daca femeia le voia deja "ochiuri" sau in ce fel gatite... nu cred ca surprinderea ei era datorata, in niciun caz, pretului... :P....dar toti oamenii din magazin s-au amuzat maxim. :)

Jurnalul unui barbat de peste 40 de ani !

  
   Din cauza serviciului meu sedentar si in consecinta a acumularii de grasime pe burta, compania mi-a oferit un serviciu de antrenament personal intr-o sala de sport. Am acceptat bucuros si chiar m-am dus personal sa ma programez.    
   Mi-au dat o instructoare personala pe care o cheama Nadia, o profa sculpturala de 26 de ani, model de echipament sportiv dupa cate mi-am putut da seama dupa afisele lipite pe pereti. Ea mi-a explicat ca ar fi util sa-mi notez intr-un carnetel experientele pentru a putea observa eu insumi progresul. Zis si facut si acum as vrea sa impartasesc cu voi.

  Prima zi:

   M-am trezit la 6 dimineata, cum stabiliseram. Destul de greu sa te scoli din pat ca sa mergi la sala dar totul s-a schimbat cand am ajuns acolo si am vazut ca Nadia ma astepta.
   Parea o zeita greaca, ochi verzi si un suras urias, cu buze carnoase si spectaculoase. Mi-a facut un tur de sala, mi-a aratat aparatele si mi-a masurat pulsul dupa cinci minute de bicicleta...
   Si-a facut griji pentru ca i s-a parut pulsul meu accelerat dar am profitat ca sa-i fac un compliment si i-am zis ca era din cauza ei pentru ca purta un costum de licra care-i intra in poponet.
   Mi-a facut destula placere s-o urmaresc dand lectii de aerobica la finalul zilei mele de exercitii.    Nadia ma mentinea motivat sa-mi fac abdominalele in ciuda durerii mele de abdomen.

   A doua zi:

   Am baut doua cesti de cafea si intr-un final am reusit sa ies din casa. Nadia m-a pus sa ma intind cu fata in sus, m-a pus sa ridic o bara grea de metal si pe urma s-a mai si hazardat sa-i puna niste greutati! Pe banda de alergat picioarele imi erau cam moi dar am reusit sa fac un kilometru.    
   Surasul sau aprobator si ochiadele ei au facut sa merite osteneala.
   Ma simteam grozav!
   Era o viata noua!

   A treia zi:

   Singurul mod in care am putut sa-mi spal dintii, a fost punand periuta de dinti pe chiuveta si mutandu-mi capul dintr-o parte in alta. Cred ca am o hernie abdominala. Sa conduc n-a fost deloc usor: pana si pentru a frana masina ma dureau si flocii din cur. Am parcat deasupra unei motociclete de livrare la domiciliu...
   Nadia si-a pierdut un pic rabdarea cu mine pentru ca, considera ca strigatele mele deranjau pe ceilalti asociati ai clubului. Ca sa fiu sincer vocea ei mi se parea cam acuta asa devreme dimineata si cand ridica tonul devenea nazala... si foarte suparatoare.
   Ma dureau coaiele cand mergeam pe banda alergatoare si in consecinta Nadia m-a mutat la scara. Ma intreb de ce mama dracului cineva ar inventa o masina care sa faca ceva ce a devenit demodat odata cu aparitia ascensoarelor ?!?
   Ea mi-a zis ca o sa ma ajute sa fiu in forma si sa ma bucur din plin de viata. Alta imbecilitate de-a ei...

   A patra zi:

   Nadia ma astepta cu nenorocitii sai ochi verzi sfredelindu-ma ca un pumnal si cu surasul sau batjocoritor, stil Jack Nicholson in Batman. N-am putut evita sa ajung cu o jumatate de ora intarziere: Fix timpul de cat am avut nevoie pentru a-mi lega sireturile de la adidasi.
Cretina m-a pus sa lucrez la aparate dar cand a fost un pic neatenta am fugit sa ma ascund la baie. A trimis alt instructor dupa mine sa ma caute si drept pedeapsa m-a pus sa vaslesc si… mi-a scapat un part pe care l-a auzit toata sala. De cand sunt nu m-am simtit mai rusinat.

   A cincea zi :

   O urasc pe Nadia mai mult decat pe orice alta fiinta de pe lume. Anemica de rahat, cu buzele ei cu colagen, blonda fara creier.
   Daca as mai avea o bucatica de corp care sa nu ma doara, i-as trage suturi in fund, mama ei de dobitoaca.
   A vrut sa-mi lucrez tricepsii.
   EU NU AM TRICEPSI!!!
   Si daca nu vrea sa sparg pardoseala salii sa nu-mi dea nenorocitele de bare de greutate si nimic altceva ce cantareste mai mult decat un sandwich...
   Bicicleta m-a facut sa lesin si m-am trezit pe patul unei nutritioniste, alta slabanoaga imbecila, care mi-a dat o lectie de alimentare sanatoasa. Nenorocita habar n-are ce inseamna sa-ti fie foame!
   De ce naiba n-am avut bafta de ceva mai linistit, cum ar fi un curs de bucatarie sau de coafura?!?

   A sasea zi :

   Nenorocita dracului de Nadia mi-a lasat un mesaj pe robot, cu vocea ei scarboasa, pentru a ma intreba de ce n-am fost azi. A fost de-ajuns s-o aud ca sa arunc naibii telefonul, dar pe urma n-am mai avut forta sa-l ridic, nici sa ridic telecomanda televizorului, in consecinta a trebuit sa suport 11 ore un singur canal, nenorocitul ala de National Geographic. Si a trebuit sa vad un program despre imperecherea pasarilor, eu, care nu ma mai fut de sase zile.

   A saptea zi:

   L-am rugat pe soferul camionetei bisericii sa ma duca la slujba, ca sa-i mutumesc lui Dumnezeu ca a trecut saptamana asta! Mai mult, m-am rugat ca la anul sa ma trimita sa fac ceva mai distractiv: un cateterism sau o analiza de prostata...

Fii atent...

Fii atent la gandurile tale, pentru ca ele vor deveni cuvintele tale !

Fii atent la cuvintele tale, pentru ca ele vor deveni faptele tale !

Fii atent la faptele tale pentru ca ele vor deveni obiceiurile tale !

Fii atent la obiceiurile tale pentru ca ele vor deveni caracterul tau !

Fii atent la caracterul tau, pentru ca el iti va defini destinul !

Sunt niste maxime pe care le-am vazut azi, intr-un cabinet medical, in Lugoj. Niste maxime care mi-au placut maxim. Niste maxime pe care m-i le-am amintit cateva ore mai tarziu, intr-o situatie care m-a impresionat extraordinar de mult, o situatie care m-a facut sa ma gandesc pur si simplu, la faptele noastre, la caracterul nostru si la destinul nostru...
Dupa ce am revenit in Timisoara, imi era foame, si ne-am gandit sa facem o salata usoara de vara, dar nu aveam ingredientele necesare, asa ca ne-am hotarat sa mergem in Kaufland sa cumparam cele de trebuinta.
Am ajuns acolo, si la intrare am vazut acea faza de care va spuneam. La intrarea in Kaufland-ul din Circumvalatiunii zaboveste un batranel, un om cu care viata se pare ca a fost injositor de cruda, un om pe fata caruia se poate citi dezamagirea...dezamagirea oferita de viata, dezamagirea oferita de acel DESTIN, care cu el nu a fost deloc corect, DEZAMAGIREA PUR SI SIMPLU .... Nu-i stiu povestea omului respectiv, insa asta a fost ce am citit eu in privirea lui. Pare un om care nu ar vrea sa faca ceea ce face, dar care pana la urma ...nu face...si anume nu cerseste...el decat sta acolo, la intrare, cu 2 sacose in care nu stiu ce tine...probabil ce i-a mai ramas din "avutie", cu un baston in care se sprijina cand se mai ridica din cand in cand, si cu privirea in pamant...pare ca nu mai are putere nici sa mai ridice fruntea si sa priveasca inainte, pare ca nu mai are curajul sa o faca...
Azi, cand am intrat in Kaufland, un tanar de vreo 30-35 de ani statea de vorba cu acel batranel, si parea ca incearca sa-i dea binete, sa-l intrebe de sanatate, aici am vazut acel CARACTER din maximele de mai sus, iar batranelul cred ca i-a povestit felul in care ajuns in aceasta situatie...ii povestea tanarului ceva, insa tot cu capul plecat si cu vocea plapanda, parca nu voia sa-i afle toata lumea povestea...
Nu stiu de ce aceasta imagine m-a impresionat atat de mult, doar l-am mai vazut pe batranel acolo, insa niciodata nu am vazut pe cineva care sa-l intrebe de vorba...
Aceasta imagine m-a impresionat atat de tare incat nu am mai putut sa scot niciun cuvant pe drumul de intoarcere spre casa...pur si simplu nu reuseam sa-mi scot din minte privirea lui...si nici acum nu reusesc...

Nopti "albe" pentru zile "negre" :)

    Titlul nu este neaparat relevant pentru ce vreau sa scriu in continuare, insa mi-a venit pur si simplu in cap si... alt titlu nici ca stiu ce ar fi trebuit sa pun...

    Am avut in weekend o noapte foarte tare, una care nu anunta nimic cu cateva ore mai devreme insa care a iesit....intr-un fel. Nu va inchipuiti ca a fost un super chef, ceva foarte ...zgomotos sau mai stiu eu ce "bairam" ( cum ar spune unii "baietasi" ), nu, a fost pur si simplu o "bauta" linistita, cu un prieten, o bauta pe care o tii minte, nu neaparat pentru ca ai facut-o lata, ai baut pana ai cazut sub masa, ai agatat vreo 2 tipe ...etc...ci pur si simplu o tii minte pentru ca...te-ai simtit bine, pentru ca...ai stat pana la 12 a doua zi fara sa te plictisesti, fara sa "motai", pentru ca...ai putut sa discuti orice despre orice, pentru ca...ai facut-o ! Am baut bere si am ascultat Nightwish, am tras cateva povete si am stabilit sa o mai repetam....cand...?!... inca nu stim, sa vedem daca mai primeste "bilet de voie" de la sotie :)...

ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALA

Am primit mass-ul asta acum ceva vreme, insa nu l-am deschis pana in seara asta...Nu stiu daca faza este reala, sau este imaginata de catre cineva, insa pe mine m-a impresionat...



        Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o
noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM , cladirea era acoperita in
intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la
parter...
          In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
          Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .
          Deci am mers si-am batut la usa .
          -" Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta.
          Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.
          Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe
ea,ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu
cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi.
Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.
         -"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea.
Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.
         -"Nu e mare lucru" I-am zis eu.
          -" Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata."
          -"Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.
Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat:
          -" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?"
          -"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid.
          -" Oh, nu conteza" spuse ea. -" Nu ma grabesc. Eu acum merg spre
azil...".
M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
          -"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea -"Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit.
          -"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.
          Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata:
         -"Sunt obosita... Hai sa mergem."
Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.
          -"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.
          -"Nimic" am zis eu.
          -"Dar trebuie si tu sa te intretii."
          -"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape
fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..
          -"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea.
          -"Multumesc."
         I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru.
Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...
Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data
si apoi sa plec?..
Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea
viata.
        Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!! Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:"Ziua de azi este o zi speciala!"  Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!N-o sa ai parte de nici o surpriza in 10 zile daca o sa trimiti acest mesaj la alte 10 persoane, dar, s-ar putea sa ajuti lumea sa fie putin mai buna si mult mai intelegatoare prin simplu fapt ca-l trimiti mai departe.

Nenea, da' si mie...

       Va salut cu mana la palarie si imi cer scuze ca nu am mai postat nimic de ceva vreme...insa timpul liber a fost foarte scurt in ultima vreme...si...sincer nici subiecte nu prea am avut...
       Ca veni vorba de subiecte, am auzit intr-una din zilele trecute o stire la radio care m-a facut sa zambesc putin a...lehamite...o stire care suna cam asa..."Fără să ridice un deget -Un cersetor castiga 16 milioane de lei pe luna ; În momentul de faţă, 4,8 milioane de români lucrează pentru 5,5 milioane de pensionari şi, atenţie, pentru 100.000 de cerşetori. 70.000 dintre aceştia sunt copii fără copilărie." ( sursa : ziarul ATAC - mentionez ca nu sunt un cititor al acestui ziar...). DA, am scris corect, si DA, ati citit bine 16 MILIOANE PE LUNA, OAMENI BUNI !
    Azi, stand la un semafor in Oradea, ma trezesc langa geamul masinii cu un pustan, un tiganus de maxim 6-7 ani, care a venit tinta la mine( eram primul la semafor ), cu mana intinsa, cu niste ochi mari, ca de catelus din ala mic si prost care cere de mancare, spunand :
   - "Nenea, da si mie 5 lei " ...
    Care va sa zica, mia de lei vechi pe care o cereau inainte de aparitia leului greu, s-a dus, s-a invechit, nu mai e ...in trend, echivalentul in lei noi e insignifiant....odata cu leii grei le-au crescut si cersetorilor pretentiile...adica...ce sa mai faca in timpul de azi cu 10 bani ?!?
     Faza asta mi-a adus aminte de o alta la care am asistat in primul an de facultate, cand inca le mai dadeam bani cersetorilor, dar din acel moment m-am "vindecat". Faza se derula in felul urmator : Erau 2 pustani ( fata si baiat - cred ca erau frati...)care aveau maxim 10 ani, in parcul Facultatii de Medicina din Timisoara, si care faceau pe surdo-mutii. Aveau un carton pe care era scrisa poezia pe care o stiti cu totii, aia cu "Va rog nu ma umiliti ca si asa sunt eu destul de necajit, sunt surdo-mut, nu am tata, nu am "muma" nu am ...bla bla bla...ajutati-ma cu...lei", pe care il tot schimbau intre ei ( care va sa zica lucrau in ture...), si cu care mergeau la fiecare student amarat sau trecator pe care il intalneau prin zona. Din timp in timp, unul il chema pe celalalt la coltul facultatii sa vada cat a strans, si, cu toate ca "erau" surdo-muti, ai dracului, sa vezi ce bine comunicau, dar cred ca se auzeau numai ei doi, ca altfel daca strigai la unul dintre ei, nici sa-l fi calcat pe picior nu-ti raspundea...Discutia pe care am surprins-o a fost in felul urmator :

El : 'Ai fata cat ai strans?
Ea : Eh ( o privire din aia de parca ar fi muncit toata ziua fara niciun folos ), putin ma, 'fo 230( de mii)...
El : Lasa ma, ca mai am si eu 'fo 250, si pan' diseara...

Asa ca...aveti grija de acum inainte cand mai dati bani cersetorilor, ganditi-va ca voi, pentru 16 milioane ( si chiar si mult mai putin ) munciti de va sar capacele, aveti sefi idioti care va reguleaza la nervi zilnic...si exemplele pot continua, pe cand ei ( cersetorii ), freaca manganul toata ziua si...castiga mai mult decat voi...

(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
(8)
(9)
  ...stim cu totii ca nu avem...insa, parca, daca traiesti aici, in aceasta "civilizatie", in "civilizatia" noastra, te obisnuiesti cu ea, si nu t-i se pare atat de "crunta" realitatea in care traiesti, dar adevarul e ca...traim, intradevar, o "realitate crunta" - vorba cantecului... Trist este momentul in care iti dai seama de lucrul asta, si chestia asta o constientizezi numai atunci cand vezi ca...se poate si altfel...ca altii care au avut un parcurs al istoriei destul de asemanator cu al nostru, au reusit sa fie cu o secunda mai destepti, secunda care, insa, a reusit sa-i propulseze pe langa noi, cu viteza unei rachete sol-aer.  (foto 1)
      Sper sa nu va plictisesc cu un articol foarte lung(am primit niste critici cum ca ar trebui sa fac o introducere ceva mai scurta, asa ca incerc sa ma conformez ), insa sunt destul de multe de spus in legatura cu aspectul asta!
      M-am intors acum vreo 2 zile dintr-o calatorie in Polonia, si va spun ca am ramas foarte impresionat de ce am vazut acolo...Spuneam mai sus ca se poate si altfel...numai ca noi nu stim inca ce inseamna acel "altfel", insa ar fi bine sa invatam cat mai curand...Cu toate ca ei ( polonezii ) au scapat de comunism cu un an mai tarziu decat noi, chiar daca ei nu au avut acelasi regim ca al nostru, ci putin mai bland, diferenta la ora actuala dintre ei si noi, se poate masura in ani lumina...
       Mi-am dat seama ca ei inca nu au aflat ce inseamna "METROPOLA"...adica...nu inteleg cum considera ei ca Varsovia, de exemplu, se poate numi metropola, cand ei nu au NICI MACAR UN CAINE VAGABOND PE STRAZILE ORASULUI, nu imi dau seama cum se poate mentine curatenia intr-o metropola, credeti-ma pe cuvant ca nu exista nici macar un chistoc de tigara pe trotuare, ce sa mai vorbesc de hartii, pungi de plastic sau PET-uri aruncate aiurea, nu au blocuri construite aiurea, chiar daca si la ei se construieste foarte mult, nu inteleg cum se poate ca la o populatie asemanatoare ( ca numar ) cu Bucurestiul, orasul are o intindere mai mare de cel putin 2 ori decat metropola noastra, iar 25% din oras este constituita de spatii verzi...( foto 2 )
        Despre trafic( foto 3 si 4 )...au si ei zone in care se circula mai greoi, cum ar fi, centrul, de exemplu, insa se circula in niste conditii de neimaginat pentru soferii nostri, nu am auzit niciodata claxoane, nu am vazut pe niciunul care sa scoata capul pe geam si sa te trimita unde crede el de cuviinta doar pentru ca ai intarziat o secunda in plus la semafor sau ca i-ai cedat trecerea celui care venea din dreapta, nu am vazut pe niciunul care sa se laude ca iti poate baga ...si anume....ma scuzati ...organul pe unde nici nu iti poti tu imagina (apropo, am inteles ca in poloneza "pula" inseamna "mare", "mult", deci va rog nu imi saritit in cap :D ), deci ai nostri soferi, se pare ca sunt perceputi ca niste oameni foarte darnici, pentru ca dau in niste cantitati industriale ...tot ce au...iti dau cat nu poti tu duce, si "mare" si "multa"...si tie si la toata familia, pana la gradul X de rudenie...si ar mai fi foarte multe diferente de pus in balanta...una dintre ele ar fi "STARE MIASTO" (Orasul vechi), distrus aproape in totalitate de catre nemti in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial ( foto 5 ), si refacut in totalitate ...in momentul de fata arata exact la fel cum arata inainte de bombardament ( foto 6-9 )...acum astept sa-mi spuneti voi cum arata centrele noastre istorice, din Bucuresti si nu numai...o alta dovada ca noi nu stim sa ne pretuim valorile...
       O chestie pe care nu stiu daca sa o consider ok sau din contra...negativa, este ca ...ei nu prea stiu ca noi inca nu putem sa ne ridicam la nivelul asta( si nici nu cred ca vom putea ajunge vreodata la nivelul lor ). Pe de o parte as considera-o ok, pentru ca se pare ca inca nu au ajuns foarte multi RRomani pe acolo care sa arate nivelul la care suntem, deci inca, in fata lor, avem o reputatie acceptabila, insa nu stiu daca nu ar trebui sa o consider negativa, pentru faptul ca ei, uneori, ne cer noua mai multe decat putem oferi, avand in vedere ca....nu ne cunosc, si ne considera EGALI...

Prietenii...

          Cunoasteti termenul, nu?! Fiecare dintre noi ar trebui sa avem asa ceva, si cand spun asta nu ma refer la amici, cunostinte, relatii....ci la PRIETENI, adica...persoanele alea care apar amintite pe multe brelocuri, in multe mass-uri, care ar trebui sa fie langa noi cand avem nevoie, in care ar trebui sa avem mereu incredere oarba, pe care ar trebui sa ne putem bizui oricand si oriunde, care ar trebui sa ne fie intotdeauna credinciosi, care nu ar trebui sa ne insele niciodata increderea pe care le-o acordam, care ar trebui sa ne iubeasca asa cum suntem, si bineinteles carora ar trebui sa le raspundem la fel, sa intruchipam la fel de bine termenul de "prieten", la fel de mult pe cat asteptam noi de la ei! Bineinteles ca eu am definit aici PRIETENUL ideal, pe care nu il vom gasi nicaieri in lumea asta, oricat de mult am incerca, oricat de mult am cauta...
         Am fi niste, cel putin, naivi sa credem ca acest personaj exista, ca cineva poate intruchipa , intradevar, rolul de prieten asa cum l-am descris eu, mai ales in ziua de azi...Eu unul, nu am pretentia ca prietenii mei sa indeplineasca tot ce am scris mai sus, pentru ca stiu ca ar fi imposibil si nedrept din partea mea sa le cer asta, si stiu ca nici eu la randul meu nu le pot indeplini pentru ei...Insa daca am avea prieteni care sa indeplineasca macar 3 din cele 6 calitati pe care le-am descris mai sus, ar trebui sa fim mandri ca avem langa noi niste PRIETENI, insa si acestia sunt foarte greu de gasit...
         Ati fost vreodata inselati de prieteni?! Inselati....nu la modul ca te-a mintit ca iti aduce CD-ul x si nu t-i l-a mai adus nici dupa 3 luni, nu, inselati, la modul de..."tradati"...sa simti ca ai fost lovit cu un ciocan de 15 Kg fix in varful capului, sa iti fie data cu totul peste cap notiunea de prieten, sa stii ca tot ce ai "investit" tu pana atunci in prietenia voastra, ai investit in ceva fals, sa simti ca toata "constructia", "cladirea" din beton armat care credeai ca constituie prietenia voastra s-a transformat in firicele de nisip luate de vant...Daca nu ati simtit-o, nici nu va doresc sa o simtiti vreodata, va asigur ca e unul din cele mai intense, in sensul rau al cuvantului, sentimente pe care le puteti simti, pt mine, cel putin, asa a fost...Daca, insa, ati simtit-o si voi....incercati sa priviti partea buna a lucrurilor, incercati sa invatati cate ceva din aceasta experienta, eu, de exemplu, am invatat sa fiu mai rezervat cand acord incredere, si chestia asta mi-a fost de folos de cateva ori...Bine, acum nici in extrema cealalta nu trebuie sa se cada, insa...e bine sa fii "in garda"...In medicina exista o vorba : "E mai usor sa previi decat sa tratezi", si cred ca poate fi valabila si aici...
         Pot spune ca m-i s-a predat o lectie despre ce am spus mai sus inca din generala...insa copil fiind, nu am constientizat foarte multe din acea lectie, chiar daca mi-a tras un semnal de alarma...insa lectia, cursul, seminarul, sau cum vreti voi sa-i spuneti din care am invatat ca e greu sa poti numi pe cineva prieten, indiferent cat de veche ar fi prietenia voastra, m-i s-a "predat" in facultate, prin anul 3, cand am simtit intradevar cat de tare poate sa doara o astfel de lovitura...mai ales cand vine atunci cand ai mai mare nevoie de sprijinul celor dragi tie...insa...timpul e ca o sita deasa, intotdeauna cerne, si oamenii, si faptele, si recunostinta...

O zi la plaja in China ! Ce parere aveti? :)

 
Din cate se vede sunt foarte bine organizati....insa eu nu cred ca as incerca o astfel de experienta...:)
Ma intreb, oare cu cat timp inainte sa rasara soarele trebuie sa mergi la plaja pt a prinde un loc?
Si mai am o nelamurire...poate ma edificati voi...Cum ajunge unul care are locul fix in mijloc ( luati ca exemplu penultima fotografie - cea cu umbrele McDonald's ), daca vrea sa mearga la locul lui dupa ce a facut o baie....sau cum reuseste sa iasa de acolo ?!

Vreau sa...Nu, nu vreau nimic...

Se intampla ca fiecare dintre noi sa aiba zile proaste, zile in care nu-ti vine sa faci nimic, zile in care timpul parca...sta...parca se prelinge pe langa tine cu viteza "supersonica" a unui melc,  secundele parca sunt ore...minutele parca sunt zile...iar daca atmosfera este completata si de o zi mohorata...tabloul este complet...
Se intampla sa nu ai chef nici macar sa-ti tarai corpul ca sa duci la bun sfarsit activitatile zilnice, indatoririle pe care le ai... sa nu fii in stare sa pastrezi un timp mai indelungat o stare de constienta propriu-zisa, sa simti ca nu esti in stare sa fii atent la cei de langa tine, sa simti ca "nu esti acolo"...sa te dedublezi, corpul tau sa fie acolo, insa gandul, psihicul, sa vrea sa plece, sa alerge peste tot, nicaieri...
Se intampla sa devii iritat de orice, orice chestie care iti este adresata sa t-i se para...agasanta, enervanta...chiar daca, in principiu, este o chestie banala, cum ar fi...."sa duci gunoiul"!
Ceva de genul asta m-i s-a intamplat mie azi, am fost toata ziua..."pe langa"...pe langa orice trecea pe langa mine, pe langa tot ce se petrecea langa mine, pe langa tot ce ma implica in vreo activitate...
Cand am terminat cu lucrul - de parca mi-ar fi stat mintea la lucru - mi-am terminat si doza de energie pe ziua de azi, mergeam, parca teleghidat, cu masina spre casa, ploua infernal, traficul ingrozitor, radioul se auzea in fundal...Am ajuns in fata blocului, insa ploaia m-a "obligat" sa raman in masina, sa vegetez inca vreo 10 minute, sa visez...la nimic...si sa ma trezesc din acea stare la fiecare tunet mai puternic...
Acum, spre deosebire de starea pe care am avut-o toata ziua, ma simt la fel, fara chef de nimic, nu vreau decat sa ma intind... de fapt nici asta nu cred ca vreau...nu vreau nimic, nu am chef de nimic...o sa astept doar sa treaca ziua, si odata cu ea, sa treaca si aceasta stare...
Nu-mi ramane decat sa ascult piesa baietilor de la Vama Veche....